SESIUNE DE COMUNICARI

In această secţiune găsiţi comunicările prezentate la sesiunea cu tema
''ARMATA ŞI SOCIETATEA. ROLUL FACTORULUI MILITAR ÎN PROCESUL DE URBANIZARE AL MANGALIEI*' organizată cu prilejul Zilei Rezervistului Militar - 2013

IMPACTUL DEZVOLTĂRII BAZEI NAVALE ASUPRA LOCALITĂŢII MANGALIA

Între anii 1878 şi 1950, procesul de urbanizare al Mangaliei s-a desfăşurat lent şi anevoios, suferind şi două sincope majore în timpul celor două războaie mondiale. Mai ales în perioada interbelică, urbea noastră a fost locul predilect de petrecere a vacanţelor estivale pentru boema bucureşteană, atrasă de ieftinătatea pieţei de alimente şi a camerelor de locuit, fiind un fel de Vama Veche a timpurilor de atunci. Din punct de vedere administrativ, Mangalia avea statutul de comună urbană,  cu 4.547 locuitori în 1948, reşedinţă a plasei cu acelaşi nume.

Ştefan Elefteriades, arhitect si pictor, născut la Mangalia în 1922 şi vieţuitor al oraşului pînă în 1950, nota ’’ Mangalia avea un aspect puţin oriental şi puţin mediteranian, cu un urbanism natural şi poetic, care îi constituiau singularitatea, personalitatea şi farmecul. Străzi neregulate şi strâmbe, cu modeste, ba chiar inexistente trotuare şi cu felinare Petromax la colţurile câtorva străzi care se stingeau singure pe la 11 noaptea. Oţetari şi salcâmi uitaţi pe străzi sau în curţile caselor, cruţaţi din cauza inutilitaţii lor. Duzii şi corcoduşii erau dintre puţinii arbori fructiferi. Existau două automobile şi un autobuz de 20 de locuri, care facea cursa până Constanţa, o dată pe zi. Viaţa mai agitată era în lunile iulie şi august, când veneau sezoniştii şi toată populaţia lucra de zor ca să-şi asigure lemnele şi hrana pentru iarnă.’’

O nouă etapă a procesului de urbanizare, mai intensă începe din anul 1950, în condiţiile social-politice şi economice specifice vechiului regim. Rolul de ’’primum movens’’ l-a avut şedinţa Secretariatului CC al PCR din 9 ianuarie 1950, care a decis construirea portului militar Mangalia, în fapt a bazei navale dispuse pe Lacul Mangalia. Portul Mangalia propriu zis, actualul port turistic, era deschis doar navelor de pescuit datorită adâncimilor mici.  În perioada imediat următoare s-au desfăşurat lucrări de dragaj în port, s-a tăiat canalul ce leagă lacul de port, s-a construit infrastructura necesară unei baze navale. Primele nave militare bazate în noul port au fost cele 6 unităţi ale Divizionului de Vedete Torpiloare cu redan (clasa 121K), ce vor fi în dotare pînă în 1964. Evenimentul avea loc la 28 noiembrie 1952. Apoi au urmat, în toamna lui 1953, Divizionul de submarine cu două unităţi, Delfinul şi Rechinul, în serviciu până în 1958 şi în august 1954 alte şase vedete torpiloare (clasa 123K),  ce vor fi în dotare până în 1979. Din punct de vedere tactic-operativ şi logistic unităţile de nave au fost coordonate de Baza 258 Maritimă înfiinţată în 1955. În subordinea acesteia avea să se afle din iunie 1955 şi Divizionul de Vânătoare de Submarine şi din decembrie 1956 Divizionul de Dragoare de Radă. Pentru apărarea antiaeriană a portului militar a fost înfiinţat Divizionul de Artilerie Antiaeriană.

În plan urbanistic între anii 1950-1956 au fost demolate o serie de construcţii, în special de zona centrală şi din incinta portului, a fost renovată clădirea IGAF şi au fost ridicate cele trei blocuri de garsoniere (chibriturile) pentru cazarea cadrelor militare din garnizoană.  În primăvara anului 1952, o parte a populaţiei oraşului a fost strămutată forţat în Bizău şi Focşani, probabil în legătură cu demolările care s-au făcut, iar între 1953 şi 1956 accesul în Mangalia a fost restricţionat din raţiuni de securitate militară, fapt ce a avut implicaţii majore asupra activităţii turistice. Demografic, între 1948 şi 1956 sporul populaţiei a fost de 5,3% (Populaţia în 1956 – 4.792 de locuitori).

Începînd cu anul 1956, extinderea accelerată a bazei navale şi-a pus amprenta, într-o mai mare măsură asupra procesului de urbanizare a oraşului. S-au înfiinţat sau au fost redislocate aici noi unităţi de nave şi de asigurare, cum ar fi Divizionul de Dragoare de Bază în 1959, Batalionul de Transmisiuni în 1962, Divizionul de Vedete Purtătoare de Rachete în 1963, Divizionul de Artilerie de Coastă în 1964 şi s-a amenajat amfiteatrul din portul turistic. De la 1 ianuarie 1962 la Mangalia a fost redislocat Comandamentul Marinei, în subordinea căruia vor funcţiona, din 1963, noile mari unităţi de nave înfiinţate tot aici – Divizia 42 Maritimă şi Brigada 29 Vedete. În 1956 a luat fiinţă Grupul Industrial al Comandamentului Marinei Militare, viitorul Şantier Naval, pentru repararea şi construirea de nave militare. În acest fel Mangalia a devenit cea mai mare garnizoană militară din Dobrogea, atribut pe care şi-l va păstra în următoarele două decenii. În planul dezvoltării urbane, prezenţa aici a unui comandament de categorie de forţe armate şi a unui număr mare de cadre militare impunea crearea unei infrastructuri adecvate. Astfel, începând cu anul 1958 a fost pus în practică un plan de urbanizare coordonat de arhitectul Lăzărescu, plan care însă a păcătuit şi la noi prin aceea că a ţinut prea puţin cont de păstrarea poeticului şi naturalului specific de care vorbea artistul pe care l-am citat la începutul comunicării mele. În acelaţi timp, din punct de vedere demografic oraşul cunoaşte o adevărată explozie, populaţia sa ridicându-se  în 1966 la 12.674 locuitori, adică o creştere de 264% faţă de anul 1956.

Şi la recensămintele ulterioare s-au consemnat ritmuri foarte mari de creştere a populaţiei oraşului. În 1977, ea era de 27.129 de locuitori, cu o creştere de 214% faţă de 1966, iar în 1992 de 43.960, cu o creştere de 162% faţă de 1977. Pe ansamblu, în doar 4 decenii, populaţia oraşului a crescut de aproape 10 ori. În 1995 Mangalia a fost declarat municipiu.

Alături de ceilalţi factori care au determinat dezvoltarea oraşului de după 1966– industrializarea, prin construirea celui de al doilea şantier naval, actualul DAEWOO în 1974, extinderea celui existent şi înfiinţarea altor obiective industriale de mai mică amploare, precum şi dezvoltarea potenţialului turistic, prin construirea salbei de staţiuni din Mangalia Nord, începând cu 1965 – şi factorul militar a continuat să reprezinte o sursă de dinamică urbană. Astfel, în baza navală a continuat dislocarea de noi unităţi: un nou Divizion de Vânătoare de Submarine în 1969, Batalionul de Infanterie Marină în 1971, Divizioanele de Vedete Torpiloare pe Aripi, construite la Mangalia începând cu 1974, Divizioanele de Vedete Torpiloare Mari, construite tot la Mangalia începând cu 1979. În anul 1985, în portul militar are ceremonia de intrare oficială în serviciu a crucişătorului uşor port elicopter Muntenia, actuala fregată Mărăşeşti, construit, de asemenea la Mangalia şi bazat ulterior la Constanţa. În 1990 se constituie Divizionul de Nave Purtătoare de Rachete, cu trei unităţi importate din URSS. În 1983 Comandamentul Marinei Militare s-a redislocat la Constanţa, iar în 1986 un Divizion de Vânătoare de Submarine la Sulina.

            În concluzie, se poate afirma cu certitudine că începând cu anul 1950, pentru cel puţin două decenii, rolul de factor primordial în dezvoltarea Mangaliei l-a avut înfiinţarea şi dezvoltarea Bazei Navale, fapt pentru care  armata şi rezerviştii săi merită cel puţin un strop de recunoştinţă.

Comandor(r) Gheorghe CIUCU