VA PREZENTĂM COMUNICATUL DE PRESĂ AL CASEI NAŢIONALE DE PENSII:
COMUNICAT DE PRESĂ
Referitor
la situaţia creată de adoptarea, de către Curtea Constituţională, a unor
decizii privind constituţionalitatea prevederilor art.259 alin.(2) din Legea
nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
În urma ridicării unor excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art.259 alin.(2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
Curtea Constituţională s-a pronunţat, în data de 13 martie 2012, prin două
decizii. Conform comunicatului de presă din data de 14 martie a.c., Curtea
Constituţională a constatat că “ dispoziţiile art 259 alin(2) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în
care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra
veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.”
În conformitate cu art. 147
alin. (4) din Constituţia României, “Deciziile
Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data
publicării, deciziile sunt general
obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
În acest sens
s-a pronunţat Curtea şi în Decizia nr.223/13 martie 2012, prin care a constatat
că” deciziile sale produc efecte numai
pentru viitor iar cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de
către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele judeţene de pensii, şi
casele sectoriale de pensii, de la data publicării deciziei Curţii
Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
Trebuie reţinut, însă, că până
la această dată, deciziile Curţii Constituţionale – aflate în discuţie – nu au
fost publicate în Monitorul Oficial.
Având în vedere avalanşa de cereri prin care pensionarii
solicită încetarea reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi
restituirea sumelor reţinute, cu acest titlu, din ianuarie 2011 până la zi,
inclusiv actualizarea cu indicele preţurilor de consum, ţinând seama de
precizările de mai sus, precum şi de faptul că noua modalitate de calcul al
acestor contribuţii se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii din
categoria avută în vedere, precizăm că nu este nevoie de depunerea unor cereri.
După publicarea, în Monitorul Oficial, a deciziilor
Curţii Constituţionale, CNPP va proceda la punerea în aplicare a dispoziţiilor
acestora.
17.04.2012
CONCLUZIE: NE-AU RECALCULAT PENSIILE DAR RECALCULAREA CONTRIBUŢIEI PENTRU SĂNĂTATE NU SE FACE! HALAL STAT!
CONCLUZIE: NE-AU RECALCULAT PENSIILE DAR RECALCULAREA CONTRIBUŢIEI PENTRU SĂNĂTATE NU SE FACE! HALAL STAT!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu